Side, până nu demult un oraş al pescarilor, îţi rezervă surpriza de a descoperi un ţinut liniştit unde vestigiile antice şi construcţiile moderne se îmbină prieteneşte. Side (rodie în limba anatoliană) îşi păstrează farmecul originar, înfăţişându-se ca un muzeu în aer liber într-o locaţie spectaculoasă. Teatrul Roman cu 25 000 locuri şi Băile Romane sunt argumente în acest sens. Plimbaţi-vă pe cărările vechiului oraş şi veţi descoperi vechiul zid al oraşului şi o multitudine de lucruri cu iz tradiţional, având sentimentul deosebit că păşiţi pe urmele Apostolului Paul. Plajele sunt parcă aliniate special pentru ca turiştii să se bucure în voie de soare şi de mare, iar la apus soarele îndeamnă parcă la vizitarea Templelor Gemene - al lui Apollo şi al Atenei. De la cheiul principal din Side puteţi face o excursie cu barca în susul râului către Manavgat, la cascada cu acelaşi nume, unde puteţi admira un peisaj exotic cu vegetaţie luxuriantă. |